Din 2022 şoferii de Mercedes-Benz vor putea face cumpărături online direct din maşină fără a avea nevoie de un telefon

gAuto

Daimler şi Visa au anunţat semnarea unui parteneriat tehnologic global, unul ce va permite realizarea de cumpărături online direct din maşină fără a fi nevoie de un alt device mobil.

Tehnologia din spate se numeşte Visa Delegated Authentification, iar aceasta transformă maşina într-un dispozitiv de plată cu autentificare biometrică. Cumpărăturile vor putea fi făcute direct prin intermediul sistemul de infotainment al maşinii, cu confirmarea de plată pe bază de scanare de amprentă.

Această soluţie nativă de plăţi la bordul autovehiculului vine ca un proiect pilot ce se va desfăşura din 2022 în ţări precum Marea Britanie şi Germania. Ulterior tehnologia va deveni accesibilă şi în alte ţări europene.

„În urma unui nou parteneriat tehnologic la nivel global între Daimler Mobility şi Visa, Daimler va oferi plăţi „native” în maşină. Datorită serviciului Visa’s Delegated Authentication, vehiculul însuşi devine un dispozitiv de plată care permite autentificarea biometrică, ceea ce înseamnă că introducerea parolelor sau necesitatea folosirii dispozitivelor mobile pentru autentificarea plăţilor ar putea deveni în curând o chestiune de domeniul trecutului.”, au transmis în comunicatul de presă reprezentanţii Daimler.

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro din anul 2012, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 7 Pro și Acer Aspire V3-571G.