Apple va deschide în curând primul său magazin plutitor

Diverse

Apple pregăteşte o premieră pentru fanii săi, primul său magazin plutitor.

Noul magazin va fi deschis în Singapore în apropierea resortului Marina Bay Sands şi va fi unul dintre cele mai extravagante magazine ale “mărului muşcat”.

Pe lângă faptul că acesta va pluti pe apă, magazinul vine şi un design cu totul aparte. Forma sa va fi a unui dom mai rotund, iar exteriorul va fi realizat din panouri de sticlă ce în timpul zilei vor reflecta cerul, iar noaptea vor lumina zona într-un stil aparte. De la distanţă ai spune chiar că este o navă spaţială uriaşă.

Pentru a ajunge în interiorul magazinului, clienţii vor putea intra fie pe podul de la suprafaţă, fie prin intermediul unui tunel subacvatic conectat la mall-ul din apropiere.

Cel de-al treilea magazin Apple din Singapore şi primul magazin Apple plutitor din lume este unul luxos fără doar şi poate, aspect normal ţinând cont de locaţia aleasă de compania americană.

[embedded content]

Sursa: theverge.com

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro din anul 2012, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 7 Pro, Acer Aspire V3-571G și Nikon D3300.