15 oferte pregătite de PC Garage în Black Friday „Devreme ”

Black Friday începe la PC Garage din 29 octombrie de la 00.00 și se încheie pe 11 noiembrie 2021.

Care este motivul invocat de către PC Garage spre a începe promoțiile mai devreme?

  • dorința de a oferi clienților mai mult timp;

Care sunt recomandările PC Garage de Black Friday 2021?

  • Este recomandat să aveți un cont înregistrat pe site-ul PC Garage, cu informații actualizate referitoare la adresa de livrare, numărul de telefon și numele complet;
  • Dacă aveți deja un wishlist salvat cu produsele mult dorite, pur și simplu le adăugați în coșul de cumpărături;
  • Verificați și celelalte oferte din pagina principală a campaniei;
  • După ce ați ales toate produsele pe care doriți să le comandați, adresa de livrare și modalitatea de plată, tot ce trebuie să faceți este să apăsați butonul de “Trimite comanda”. Costul de livrare va fi comunicat înainte să finalizați comanda;
  • Livrarea comenzii se va face prin curier sau o puteți ridica direct de la easybox ( dacă respectă dimensiunile admise ale coletului) după primirea SMS-ului de confirmare.

Aveți și o listă cu 15 16 produse listate cu preț redus:

➡️Smartphone OnePlus Nord 5G cu o reducere de 250 lei;

Are review pe aici. Este un preț ok, l-am recomandat și de curând în secțiunea de smartphone-uri cu cameră foto decentă și preț de sub 2000 lei. Punctele sale PRO sunt display-ul AMOLED cu rată de refresh la 90Hz, procesorul Qualcomm Snapdragon 765G dezvoltat pe 7nm, dual-sim + 5G, localizare dual-band, camera principală cu senzor de 48 Megapixeli ce dispune de OIS, camera frontală de tip dual cu senzor wide de 32 Megapixeli și ultrawide de 8 Megapixeli etc.

Mi se pare a fi o alternativă de luat în calcul pentru cei interesați de o alternativă la Pixel-urile mid-range.

➡️ Căști Bluetooth Anker Liberty Air 2 True Wireless cu 39% reducere;

Anker este cunoscut pentru bateriile și accesoriile sale de bună calitate și într-un timp relativ scurt și-au creat un renume pozitiv și pe partea de căști audio. Nu le-am testat căștile, dar mă aștept să fie ok pentru prețul afișat, deși concurența mi se pare a fi din ce în ce mai puternică pe segmentul de căști wireless.

➡️ Router wireless TP-Link Deco X90 cu 500 lei reducere;

Este un sistem mesh pe Wi-Fi 6, iar prețul este pe măsură. Îl poți configura ușor, direct de pe smartphone. Garanția ajunge până la 3 ani pentru persoane fizice. Urcă până la 574 Mbps în 2.4 GHz și până la 4804 Mbps în 5 GHz pe Wi-Fi ax. Un review pentru un mesh TP-Link de buget aveți aici.

➡️ Scaun gaming Corsair TC70 cu 36% reducere;

Nu sunt specialist în scaune de gaming, asta și pentru că sunt mulțumit de Markus de la IKEA (plus că mi-am dorit din start să ocupe cât mai puțin spațiu). Ce îmi place la Corsair TC70? Că mi se pare a fi inspirat din scaunele de racing. Ai susținere laterală când atingi viteze mari în jocurile auto favorite. Glumesc.

➡️ Memorii RAM Corsair Vengeace LPX 16GB DDR4 3200MHZ CL16 cu 24% reducere;

Mai avem de așteptat până se face trecerea pe DDR5, iar cei ce doresc să facă upgrade RAM pot trage o privire pe kitul Corsair de mai sus. Cu memoriile RAM intrăm în segmentul pentru care PC Garage este cunoscut pe piața locală – produse pentru gaming.

➡️ Headset VR Oculus Quest 2 256GB redus cu 530 lei;

Am văzut că Zuckerberg are planuri mari cu universul virtual și deși pentru alții ar părea că VR-ul a trecut în plan mort, Facebook pardon Meta merge mai departe. Am avut ocazia să testez Oculus la un amic și experiența este cel puțin interesantă.

➡️ Procesor AMD Ryzen 3 3200G 3.6GHz + placă de bază ASUS PRIME B450M-K II cu 13% reducere;

Este un procesor quad-core ce urcă la 3.6 GHz și cu Turbo se oprește la 4 GHz, cu grafică integrată Radeon Vega 8 la 1250 MHz, suportă până la 64 GB memorie RAM la 2933 MHz, realizat într-un proces de litografiere pe 12nm.

➡️ Placă video GIGABYTE RTX3060Ti Eagle OC LHR 8GB + AMD Ryzen 5 5600X 3.7GHz + GIGABYTE B550M AORUS ELITE + GIGABYTE M30 512GB PCI Express 3.0 x4 + GIGABYTE P650B, 80+ Bronze, 650W – 12% reducere;

Mi se pare a fi o configurație destul de solidă pentru cei ce doresc să experimenteze gaming-ul pe un desktop PC. PC Garage îți aduce un setup cu placă de bază, procesor, memorie RAM, placă grafică și sursă. Presupun că sunt alese astfel încât să ofere o experiență de utilizare plăcută, din start.

➡️ SSD Crucial BX500 480GB SATA-III 2.5inch – 11% reducere;

SATA-III nu se predă, iar mai sus aveți un SSD cu preț de puțin peste 200 lei. Mi se pare de luat în calcul pentru cei ce doresc să scape de un HDD clasic dintr-un laptop și un spor de viteză va fi resimțit de la prima bootare după instalare SSD-ului.

➡️ Sistem PC Garage Viking Intel Edition – 600 lei reducere;

Desktop PC de gaming Viking Black Friday Limited Edition de la PC Garage

Darius a testat o configurație și a ieșit un material dedicat. La aproximativ 3000 lei primești o configurație entry-level și nu-ți mai bați capul în a căuta diferite componente între care să existe compatibilitate etc. Plus că aș spune că și designul său atrage atenția.

➡️ Tastatură Razer Blackwidow V3 Pro Green Switch – 26% reducere;

Este una dintre cele mai apreciate și cele mai vândute tastaturi mecanice.

➡️ Mouse gaming HyperX Pulsefire FPS Pro – 29% reducere;

HyperX este un brand ce a trecut de la Kingston la HP și de-a lungul timpului s-a format impresia că produsele oferite în gamă stau bine ca raport preț / specificații / experiență de utilizare. Cel puțin din punct de vedere al designului mi se pare tern.

➡️ Samsung Galaxy Watch 4 Classic 42mm, Wi-Fi, Bluetooth, curea de cauciuc – 130 lei reducere

L-am testat de curând și este pe lista mea de achiziții. Știu că abia ce a fost lansat și nu prea este loc de promoții agresive în ce-l privește, dar pot să aștept începutul de 2022. Mi se pare a fi una dintre cele mai complete soluții de ceas smart în momentul de față, de la software și până la monitorizarea pe care o efectuează. Alianța între Google și Samsung mi se pare a fi de bun augur.

➡️ Monitor LED DELL E2720H 27 inch 8ms 60Hz – 18% reducere;

Este un monitor ieftin pe diagonală medie. Mi se pare a fi recomandat pentru partea de office.

➡️ Căști Razer Kraken New Black – 33% reducere;

199 este prețul la care le-am găsit în urmă cu câteva zile și la alt shop. Da. Sunt excelente la suma respectivă.

➡️ Laptop ASUS TUF FX706HCB – 300 lei reducere;

Este un laptop de gaming pe diagonală mare – 17.3 inci cu rată de refresh la 144Hz. Folosește un procesor Intel i5 din generația 11-a, 8 GB memorie RAM și suport de până la 32 GB RAM, placă grafică dedicată NVIDIA GeForce RTX 3050, SSD de 512 GB, Wi-Fi ax, rețea gigabit, 1 x HDMI, 1 x USB Type-C, 3 x USB 3.0, jack combo, baterie de 48Whr și adaptor de 180W etc.

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro;
Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung GALAXY Note20 Ultra, Canon 70D pentru fotografiile făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Strix Scar III.
Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.