România intenţionează să cumpere 18 drone Bayraktar TB2 pentru aproximativ 300 milioane de dolari

Diverse

Războiul din Ucraina a declanşat un proces rapid de înarmare a tuturor ţărilor europene, iar România nu face excepţie. Pe frontul din Ucraina s-au evidenţiat câteva arme capabile, iar drona turcească Bayraktar TB2 este una dintre ele.

Pe acest considerent, dar şi pentru că nu este foarte scumpă, Ministerul Apărării a solicitat Parlamentului acordul pentru achiziţia a 18 sisteme Bayraktar TB2 la o valoare totată de achiziţie de aproximativ 300 milioane euro (aici este inclus şi pachetul de suport logistic inițial și echipamente specifice de instruire și antrenament).

”Achiziția sistemelor de aeronave bară echipaj uman la bord (UAS) Bayraktar TB2 are în vedere implementarea Țintelor de Capabilități repartizate României în cadrul procesului NATO de planificare a apărării. De asemenea, contribuie la realizarea obiectivelor Programului privind transformarea Armatei României până în anul 2040. Astfel, prin această achiziție vor fi asigurate echipamente cu destinație militară și sisteme de armament în sprijinul unor categorii și comandamente de forțe ale Armatei, pentru realizarea unor structuri de forțe flexibile, cu un spectru larg de capabilități specifice secolului XXI, cu mijloace care să îi asigure supraviețuirea în câmpul tactic, o cunoaștere situațională extinsă și o putere de foc mărită”, se arată în documentul justificativ al solicitării.

Drona Bayraktar TB2 poate zbura la o altitudine maximă de 7600 metri, iar la nevoie poate rămâne în aer până la 27 de ore. Aceasta are o lungime de 6.5 metri, o greutate de 150 de kilograme şi poate fi controlată de la distanţă prin intermediul unui centru de comandă. Drona are patru puncte de prindere pentru echipamente sau armament şi poate fi utilizată cu rachete antitanc, bombe inteligente şi rachere aer-sol.

O dronă Bayraktar TB2 poate costa până la 5 – 5.5 milioane de dolari.

Surse: g4media.ro, go4it.ro, sursa foto

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro din anul 2012, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Aspire V3-571G.