Vodafone România demarează un proces de remodelare a structurii organizaţionale, urmând a concedia zeci de angajaţi

Retelistica

Vă place titlul ? Cam aşa sună un anunţ de reducere a costurilor în marile corporaţii, unul ce include irefutabil şi un proces de concediere a zeci de angajaţi. Peste tot aceste decizii dificile sunt îmbrăcate astfel pentru a le justifica mai frumos în faţa oamenilor.

Vodafone România a încheiat 2021 pe pierdere, acesta fiind al doilea an consecutiv în această situaţie. În 2020 compania a pierdut 214.1 milioane lei, în timp ce în 2021 pierderile aproape s-au dublat, ajungând la 410.916 milioane lei. Achiziţia UPC justifică atât pierderile, cât şi noul plan de reducere a cheltuielilor.

Bănuiesc că în cadrul companiei situaţia este mai mult decât cunoscută, după achiziţia UPC şi digitalizarea unor procese interne, multe posturi din vechea companie nu mai sunt justificate, astfel că vor fi desfiinţate.

Cum spuneam, Vodafone va iniţia în România un proces de remodelare a structurii organizaționale. La sfârşit de 2021 compania avea 3713 angajaţi, pentru o parte dintre aceştia urmând a se aplica un proces de concediere colectivă. S-ar părea că cel puţin 5% dintre salariaţi vor părăsi compania, aceştia urmând a primi cel mai probabil salarii compensatorii.

“Am accelerat procesul de transformare pentru a deveni un furnizor de servicii digitale și de conectivitate de nouă generație. Ca parte a acestei viziuni, Vodafone România își redefinește întregul model operațional și își remodelează structura organizațională pentru a deveni o companie mai rapidă, mai competitivă, centrată pe nevoile clienților. Această transformare digitală și tehnologică este un răspuns la evoluțiile pieței și la previziunile regionale, ea necesitând un set de noi competențe și capabilități din partea întregii companii. Este un proces meticulos și toate schimbările care au loc vor aduce îmbunătățiri, vor fi axate pe inovație, de la experiența pe care o oferim clienților până la noul model operațional. Acest proces de transformare este corect și transparent cu toți membrii organizației, Vodafone România respectând pe deplin legislația și oferind tot sprijinul și asistență deplină angajaților care sunt afectați de aceste schimbări.”, este mesajul companiei.

Sursa: profit.ro

Urmărește-ne pe Google News

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro din anul 2012, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 7 Pro și Acer Aspire V3-571G.