Acer introduce noi produse în gama ecologică Vero

Acer Aspire Vero AV15-52 Notebook

Cu puțin timp în urmă s-a încheiat ediția 2022 a Conferinței anuale [email protected], în cadrul căreia compania taiwanexă a anunțat o gamă nouă de produse, în diferite segmente. Prima despre care vorbim este seria Vero, recunoscută pentru faptul că pune accentul pe partea ecologică și pe sustenabilitate, în componența produselor din această gamă intrând plastic PCR (Post-Consumer Recycled) și OBP (Ocean-bound Plastic), în timp ce ambalajele sunt reciclabile.

Noile laptopuri Acer Aspire Vero pregătite pentru 2022 pot veni cu ecrane de 14 (AV14-51) sau 15 inch (AV15-52), în ambele cazuri cu rezoluție Full HD și sunt echipate cu procesoare Intel din generația a 12-a, cu grafică Intel Iris Xe. Pe partea de conectivitate există Wi-Fi 6, 2 porturi USB-A 3.2 Gen1 și un USB-C compatibil Thunderbolt 4. Colaborarea strânsă cu Intel face ca amblee notebook-uri să fie certificate Intel Evo.

Acer Aspire Vero AV14-51

Atât Acer Aspire Vero de 14 inch, cât și Aspire Vero de 15 inch dispun de trackpad-uri OceanGlass,
care sunt fabricate din plastic provenit din oceane. Ambele șasiuri Aspire Vero utilizează 30% plastic reciclat post-consum (PCR) ce nu este vopsit, care este rezistent și rigid și economisește 21% din emisiile de carbon pentru producția șasiului. Ramele ecranului sunt realizate cu 30% plastic PCR, iar capacele tastelor folosesc 50% plastic PCR. Pentru a prelungi durata de viață, procesul de efectuare a reparațiilor și actualizărilor este ușor, cu un capac inferior care se îndepărtează facil cu ajutorul unor șuruburi standard pentru înlocuirea memoriei RAM și a SSD-ului.

Ambele laptopuri vor fi disponibile în EMEA din luna august 2022, cu Acer Aspire Vero (AV14-51) având prețuri începând cu 899 EUR, în timp ce Acer Aspire Vero (AV15-52) va pleca de la prețuri
de 999 EUR.

Desktop-ul all-in-one Veriton Vero (VVZ4694G) propune un design elegant și modern, cu un raport ecran/șasiu de 88%, și dispune de un ecran IPS Full HD de 24 de inch. Veriton Vero este alcătuit din 30% material reciclat post-consum și este livrat cu o tastatură și un mouse realizate tot din PCR. Ambalajul este 100% reciclabil, iar pentru a prelungi ciclul de viață, capacul din spate fără șuruburi poate fi îndepărtat cu ușurință pentru actualizări sau reparații.

Cele mai importante specificații hardware se referă la procesor până la Intel Core i9 din a 12-a generație, grafică NVIDIA GeForce MX550, până la 64 GB de memorie DDR4 3200 MHz dual-channel, Wi-Fi 6E (802.11ax), porturi USB-C 3.2 Gen 2×2 (20 Gbps), două sloturi SSD M.2 ce suportă până la 2 TB spațiu de stocare, scaner IR pentru recunoașterea facială, cameră web de 5 MP cu obturator.

Acer Veriton Vero (VVZ4694G) AIO va fi disponibil în EMEA din luna iulie 2022, la prețuri începând cu 919 EUR.

Noile monitoare Vero IPS, Acer CB273 FHD de 27 de inch și Acer B247Y G FHD de 23.8 inch, au un design ecologic, compus din 85% plastic PCR și 5% plastic din ocean (OBP). Ecranul certificat TÜV Rheinland Eyesafe al lui Acer CB273 promite deviații Delta E mai mici de 1. Totodată, monitorul Acer CB273 vine cu un comutator KVM pentru utilizarea și comutarea cu ușurință între mai multe calculatoare, în timp ce se utilizează același monitor, tastatură și mouse. Echipat cu USB Type-C, acest monitor poate furniza o putere de până la 90 W dispozitivelor.

Acer Vero CB273

Acer Vero CB273

Noile monitoare Acer Vero vor ajunge pe piața EMEA din al treilea trimestru din 2022, cu prețuri de la 399 EUR pentru B273, respectiv de la 269 EUR pentru B247Y G

Proiectorul Acer Vero PD2325W utilizează 50% plastic PCR în șasiu și 85% hârtie reciclată în ambalaj pentru a reduce deșeurile. Specificațiile vorbesc despre o sursă de lumină LED ce asigură o durată de viață de până la 30.000 de ore și duce la o economie de energie de aproximativ 50% în comparație cu proiectoarele tradiționale cu lămpi care conțin mercur, raport de contrast de 2.000.000:1, 2.200 de lumeni luminozitate, rezoluție WXGA (1280 x 800), acoperă 125% gama de culori REC 709 și propune corecție automată Keystone. Acer Vero PD2325W are un difuzor integrat de 5 W și suportă o utilizare continuă 24/7 pentru prezentări publice sau expoziții de muzeu.

Proiectorul Acer Vero PD2325W va fi disponibil în EMEA din trimestrul al treilea, la prețuri începând cu 549 EUR.

Despre autor

Darius Pană

Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește ASUS Zenfone 8, realme GT, Canon EOS M100 + Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon 50mm 1:1.8 STM.