Aproape 200 de aeroporturi din Europa riscă să intre în insolvenţă în următoarele luni

Diverse

Măsurile luate în contextul pandemiei COVID-19 afectează foarte multe domenii de activitate, însă câteva ies în evidenţă fără doar şi poate. Industria aviatică este serios avariată în acest moment, pornind de la companiile aeriene cu legăturile conexe, până la aeroporturi.

Consiliul Internaţional al Aeroporturilor din Europa (ACI Europe) a avertizat prin intermediul unui comunicat de presă aproape 200 de aeroporturi din Europa riscă să intre în insolvenţă în următoarele luni dacă traficul de pasageri nu începe să îşi revină.

Confom ACI Europe în acest moment 193 de aeroporturi sunt în pericol de insolvenţă, vorbim în general de aeroporturi mici, regionale, a căror număr de pasageri a scăzut vertiginos de la începutul pandemiei. Aceste hub-uri europene duc în spate peste 277.000 locuri de muncă şi contribuie la PIB-ul european cu peste 12.4 miliarde de euro.

La rândul lor, nici marile aeroporturi nu stau prea bine. Acestea consumă lichidăţile într-un ritm alert, nesănătos, primele 20 aeroporturi din Europa având deja datorii cumulate de 16 miliarde de euro.

“Cifrele publicate astăzi oferă o imagine deosebit de sumbră. La opt luni de la începutul crizei, aeroporturile europene îşi consumă lichidităţile pentru a rămâne deschise, iar veniturile sunt departe să acopere costul operaţiunilor, ca să nu mai vorbim de costurile de capital.”, a declarat directorul general de la ACI Europe, Olivier Jankovec.

ACI Europe susţine că traficul de pasageri la nivelul aeroporturilor europene este în continuare foarte scăzut, minus 75 – 80% vs o perioadă normală. De la începutul anului şi până în prezent hub-urile din Europa au pierdut 1.29 miliarde de pasageri.

ACI Europe reprezintă peste 500 de aeroporturi din numărul total de 740 de aeroporturi din Europa care au pasageri plătitori.

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro din anul 2012, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 7 Pro, Acer Aspire V3-571G și Nikon D3300.