Apple lansează iPhone 12 pe 13 octombrie

Accesorii inteligente

Apple a anunțat următorul său eveniment ce se va desfășura pe 13 octombrie. Aici sunt așteptate noile iPhone-uri, dar și primul Mac cu hardware pe ARM.

Ce se vorbește la bursa zvonurilor despre noile iPhone-uri?

Sunt 4 modele: iPhone 12 Mini, iPhone 12, iPhone 12 Pro și iPhone 12 Pro Max. La nivel hardware se bazează pe același chipset, iar diagonalele variază de la 5.4 inch la 6.7 inch. Rata de refresh urcă la 120Hz, cel puțin pe unele modele. Toate vor dispune de conectivitate 5G, de aici și posterul pe care Apple l-a adus.

Presupun că un alt element pe care vor să-l reliefeze este procesorul, primul pe 5nm (este așteptat un spor de performanță față de generația precedentă).

La nivel de cameră vor fi 4 senzori pe camera principală: wide de 12, tele de 12 Megapixeli (ambele cu OIS), ultrawide de 12 Megapixeli și un senzor LiDAR. Mă rog, să nu intrăm prea puternic în detalii ce s-ar putea să nu fie concludente.

Pe 13 octombrie avem toate detaliile, direct de la sursă. Evenimentul urmează a fi transmis online și revenim cu link la momentul potrivit. Lansarea iPhone-urilor a fost amânată cu aproximativ 1 lună (pentru că trăim într-o perioadă mai dificilă generată de pandemia de covid-19).

Sursa: MacRumours.com

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro;
Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung GALAXY Note20 Ultra, Canon 70D pentru fotografiile făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Strix Scar III.
Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.