Vrei o maşină nouă ? S-ar putea să aştepţi mult şi bine după ea

gAuto M-ai ţineţi minte articolul meu legat de achiziţia unei maşini noi de aproximativ 20.000 euro ? Ei bine prietenul meu a început să se ducă pe la dealeri pentru test drive şi oferte. După mai multe discuţii purtate cu dealerii, se pare că există o mare concluzie: dacă vrei o maşină ce nu se află pe stoc (oricum stocurile sunt foarte limitate), trebuie să aştepţi mult şi bine. În contextul crizei globale de semiconductori,…

"Vrei o maşină nouă ? S-ar putea să aştepţi mult şi bine după ea"

Vânzările OnePlus la nivel global au explodat. Compania anunţă o creştere de 257% în primele şase luni ale anului

Telefoane Mobile Chiar dacă unor pasionaţi ca noi nu le convine noua strategie OnePlus, aceasta dă roade. Aşa zisa fuziune cu Oppo, diversificarea portofoliului şi prezenţa locală în multe pieţe importante, au adus pentru compania chineză rezultate excepţionale. Pentru prima jumătate a anului (ianuarie – iunie) OnePlus anunţă o creştere a vânzărilor globale cu 257% vs aceeaşi perioadă a anului trecut. Vânzările au fost excelente peste tot, însă în Statele Unite ale Americii (+428%) şi…

"Vânzările OnePlus la nivel global au explodat. Compania anunţă o creştere de 257% în primele şase luni ale anului"

Motorola Edge 20 Pro – procesor Qualcomm Snapdragon 870, cameră foto triplă cu filmare 8K şi 12 GB RAM

Telefoane Mobile În articole anterioare am detaliat Motorola Edge 20 Lite şi Motorola Edge 20, iar la final am lăsat flagship-ul acestei serii, cel mai bine echipa device din toate punctele de vedere –Motorola Edge 20 Pro. La nivel de ecran avem un panel OLED cu rezoluţie FullHD+, rată de refresh de 144Hz, protecţie cu sticlă Corning Gorilla Glass 5 şi senzor de amprentă integrat în display. Îmbunătăţiri importante avem în zona camerei foto. Motorola…

"Motorola Edge 20 Pro – procesor Qualcomm Snapdragon 870, cameră foto triplă cu filmare 8K şi 12 GB RAM"

Motorola Edge 20 – procesor Qualcomm Snapdragon 778G, rată de refresh de 144Hz şi până la 256 GB stocare

Telefoane Mobile Am prezentat pe scurt Motorola Edge 20 Lite, iar acum trecem la cel de-al doilea smartphone al seriei – Motorola Edge 20. Acest device este un mid-range interesant, unul care va atrage cel mai probabil grosul vânzărilor. Telefonul beneficiază de un display OLED cu rezoluţie FullHD+ şi rată de refresh de 144Hz, un procesor potent, cameră foto triplă cu senzor principal de 108 Megapixeli şi filmare 4K la 30 fps şi difuzor cu…

"Motorola Edge 20 – procesor Qualcomm Snapdragon 778G, rată de refresh de 144Hz şi până la 256 GB stocare"

Motorola Edge 20 Lite – display OLED cu rată de refresh de 90Hz, cameră foto triplă cu senzor principal de 108 Megapixeli şi baterie de 5000 mAh

Telefoane Mobile Motorola a lansat seria de smartphone-uri Edge 20. Aceasta este formată din trei modele: Motorola Edge 20 Lite, Motorola Edge 20 şi Motorola Edge 20 Pro. Le vom lua pe rând şi le vom detalia în articole dedicate. Primul dintre aceste telefoane este şi cel mai accesibil al seriei – Motorola Edge 20 Lite. Terminalul are o construcţie din plastic şi un design destul de comun pentru 2021. Din imaginile de presă îmi…

"Motorola Edge 20 Lite – display OLED cu rată de refresh de 90Hz, cameră foto triplă cu senzor principal de 108 Megapixeli şi baterie de 5000 mAh"

Oppo Reno6 4G – procesor Qualcomm Snapdragon 720G, cameră foto cvadruplă cu filmare 4K la 30 fps şi încărcare rapidă a bateriei la 50W

Telefoane Mobile Oppo a anunţat lansarea smartphone-ului Oppo Reno6 4G, o versiune mai modestă dar cu estetică identică a device-ului Oppo Reno6 5G. Noul Oppo Reno6 4G vine cu specificaţii hardware mai slabe, unele decente raportate la costul de achiziţie: ecran AMOLED de 6.4 inch cu aspect 20:9 și rezoluție Full HD+ 2400 x 1080 pixeli, rată de refresh de 90 Hz, luminozitate de până la 750 nits, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass; procesor…

"Oppo Reno6 4G – procesor Qualcomm Snapdragon 720G, cameră foto cvadruplă cu filmare 4K la 30 fps şi încărcare rapidă a bateriei la 50W"

Volkswagen Golf, Tesla Model 3 şi Dacia Sandero – cele mai vândute maşini în Europa în luna iunie

gAuto Vânzările Dacia încep să îşi revină, luna iunie anunţând deja un trend crescător pentru brandul românesc. Conform cifrelor oficiale, luna trecută Dacia Sandero a fost unul dintre cele mai bine vândute modele în Europa. Cea mai bine vândută maşină a fost Volkswagen Golf cu 27.247 unităţi (+12% vs aceeaşi perioadă din 2020), urmată îndeaproape de Tesla Model 3 cu 25.697 unităţi (+262% vs aceeaşi perioadă din 2020) şi Dacia Sandero cu 22.764 unităţi (+10%…

"Volkswagen Golf, Tesla Model 3 şi Dacia Sandero – cele mai vândute maşini în Europa în luna iunie"

Amazon a fost amendată de Uniunea Europeană cu 746 milioane de euro pentru încălcarea GDPR

Diverse Gigantul american Amazon a transmis în cursul zilei de astăzi că Uniunea Europeană i-a aplicat o amendă de 746 milioane de euro (undeva la 888 milioane de dolari) pentru încălcarea GDPR-ului (Regulamentul general privind protecţia datelor). Ancheta a fost iniţiată în 2018 în urma unei plângeri depusă de grupul francez La Quadrature du Net. Comisia Naţională pentru Protecţia Datelor din Luxemburg (CNPD) a considerat că Amazon a încălcat regulamentul european pentru protecţia datelor şi…

"Amazon a fost amendată de Uniunea Europeană cu 746 milioane de euro pentru încălcarea GDPR"

Huawei Watch GT 2 Pro cu EKG şi Huawei Band 6 Pro – detalii oficiale, imagini şi preţ

Accesorii inteligente Alături de cele două smartphone-uri tip flagship, Huawei P50 şi P50 Pro, producătorul chinez a lansat şi două accesorii inteligente: smartwatch-ul Huawei Watch GT 2 Pro cu EKG şi brăţara Huawei Band 6 Pro. Dacă vă aşteptaţi la noutăţi foarte multe, veţi avea parte de o dezamăgire. Huawei Watch GT 2 Pro este identic cu modelul existent şi pe piaţa din România, cu menţiunea că vine cu funcţie de electrocardiogramă (EKG), în timp…

"Huawei Watch GT 2 Pro cu EKG şi Huawei Band 6 Pro – detalii oficiale, imagini şi preţ"

Huawei P50 Pro – display curbat OLED cu rată de refresh de 120Hz, conectivitate 4G şi încărcare wireless la 50W

Telefoane Mobile Dacă Huawei P50 este un smartphone bun, Huawei P50 Pro este adevăratul flagship, chiar dacă şi el are aceleaşi limitări (doar conectivitate 4G, fără încărcător în cutia de retail şi HarmonyOS 2.0). Trecând peste aceste probleme, Huawei P50 Pro vine cu numeroase caracteristici de top: display curbat OLED de 6.6 inci cu rezoluţie FullHD+ şi rată de refresh la 120Hz; până la 512 GB spaţiu de stocare; cameră foto cvadruplă: 50 Megapixeli cu…

"Huawei P50 Pro – display curbat OLED cu rată de refresh de 120Hz, conectivitate 4G şi încărcare wireless la 50W"